La Chișinău au avut loc consultări politice moldo-române
18:22 | 14.11.2014 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Valeriu Chiveri, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, care se înscrie în cadrul consultărilor politice bilaterale periodice, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu
mass-media al MAEIE.
În cadrul discuțiilor au fost trecute în revistă acţiunile comune privind dezvoltarea dialogului politic, cooperării economice şi asistenţei pentru dezvoltare.
Cei doi oficiali au salutat creșterea semnificativă a schimburilor comerciale bilaterale, România devenind primul partener comercial al Republicii Moldova. Totodată, a fost reiterată necesitatea de a continua eforturile comune pentru diversificarea căilor de aprovizionare cu gaz natural şi consolidarea securității energetice a R. Moldova.
De asemenea, părţile au remarcat implementarea cu succes a unor proiecte prin intermediul programelor de asistenţă. În context, în timpul vizitei delegației române la Chișinău, au fost semnate patru memorandumuri privind acordarea asistenţei financiare nerambursabile în valoare totală de 7 milioane de euro, în domenii privind renovarea şi construcţia instituţiilor preşcolare, furnizarea cărbunelui pentru susţinerea păturilor social-vulnerabile din Republica Moldova, renovarea Sălii cu Orgă, precum și renovarea şi utilarea secţiilor Institutului Mamei şi Copilului.
Un subiect important al discuţiilor l-a constituit agenda europeană a Republicii Moldova, viceministrul Valeriu Chiveri exprimînd gratitudine pentru susținerea consecventă a parcursului european al țării noastre. În context, oficialii au salutat ratificarea recentă a Acordului de Asociere RM-UE de către Parlamentul European.
De asemenea, în cadrul rundei de consultări a avut loc un schimb de opinii cu privire la problematica transnistreană și situația din regiune.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!