Ambasadorul Andrei Galbur a înmînat scrisorile de acreditare în Tadjikistan
18:41 | 18.11.2014 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Andrei Galbur a înmînat astăzi Președintelui Republicii Tadjikistan, Emomalii Rahmon, scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în această țară, cu reședința la Moscova, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul ceremoniei, Ambasadorul Andrei Galbur a evocat priorităţile mandatului său, pledînd pentru consolidarea şi intensificarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre cele două state. La rîndul său, Președintele Emomali Rahmon a subliniat deschiderea Tadjikistanului pentru aprofundarea cooperării bilaterale.
De asemenea, Ambasadorul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Tadjikistan, Sirodjidin Aslov, în cadrul căreia au fost continuate discuțiile privind intensificarea interacțiunii multidimensionale dintre ambele țări. În context, oficialii au semnat Protocolul privind schimbul Instrumentelor de Ratificare a Tratatului de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Republica Tadjikistan.
Valorificarea potențialului economic și schimbul de experiență în sectorul agro-industrial au fost abordate în cursul întrevederilor Ambasadorului Andrei Galbur cu viceprim-ministrul Murodali Alimardon și președintele Comitetului de Stat pentru investiții și gestionarea proprietății de stat, co-președintele Comisiei interguvernamentale mixte moldo-tadjice pentru cooperare economică, Qodiri Qosim.
Tot astăzi, diplomatul moldovean s-a întîlnit cu Președintele Parlamentului Republicii Tadjikistan, Shukurjon Zuhurov. Oficialii au efectuat un schimb de opinii privind procesele electorale din ambele state, în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc în Republica Moldova (30 noiembrie 2014) și Republica Tadjikistan (februarie-martie 2015).
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!