ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderul PLDM a propus modificarea Legii privind administraţia publică locală

10:49 | 05.02.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 5 feb. /MOLDPRES/. Preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, liderul PLDM, a înregistrat astăzi la Biroul Permanent al Parlamentului un proiect de lege care vizează modificarea Legii privind administraţia publică locală, informează MOLDPRES.

Legea respectivă prevede că, începînd cu data alegerilor locale generale din anul 2015, vor fi instituite  „consiliile sectoriale” şi „primăriile  sectoarelor” în municipiul Chişinău. Prin proiectul înregistrat se propune amînarea acestor prevederi pînă în anul 2019. Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, proiectul de lege a fost elaborat pentru a evita unele situaţii confuze ce ţin de constituirea şi funcţionarea unor noi autorităţi ale administraţiei publice locale ale  municipiului Chişinău.

„Instituirea noilor subdiviziuni teritoriale în municipiul Chişinău din data alegerilor locale generale din anul 2015 va genera dificultăţi la nivel de funcţionare a autorităţilor create. Cadrul legislativ în vigoare nu prevede competenţe pentru aceste structuri şi nici raporturi între autorităţile municipale existente cu cele nou create”, este menţionat în nota informativă a proiectului de lege.

Totodată, conform sursei citate, nu există un mecanism clar care ar prevede modalitatea repartizării veniturilor şi distribuirii cheltuielilor către sector, avînd în vedere că singurul destinatar al acestor venituri este bugetul municipal Chişinău.

img15000756

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!