Noul Cabinet de Miniștri s-a întrunit în prima ședință
11:39 | 19.02.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Noul Cabinet de Miniștri condus de Premierul Chiril Gaburici s-a întrunit astăzi în prima ședință, relatează MOLDPRES.
La începutul ședinței Chiril Gaburici a declarat că responsabilitatea noului Executiv este foarte mare, țînînd cont de situația internă și de contextul regional. Premierul a solicitat miniștrilor informații referitoare la volumul exporturilor și situația pe piața produselor petroliere. Totodată, acesta și-a exprimat intenția de a avea discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale și ai Fondului Monetar Internațional, pentru a analiza proiectele actuale și posibilitățile de colaborare în viitor.
În ceea ce privește situația pe piața valutară, Prim-ministrul a declarat că a avut astăzi o întrevedere la Parlament în cadrul căreia au fost stabilite acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru a ameliora situația. De asemenea, săptămîna viitoare ar urma să se desfăşoare o întrevedere cu reprezentanții băncilor din țară.
Gaburici a mai spus că ar vrea să efectueze săptămîna viitoare o vizită în cîteva spitale, pentru a verifica dacă acestea duc lipsă de medicamente și pentru a analiza situația privind prețurile acestora.
Totodată, Premierul a solicitat ca proiectul bugetului pentru anul curent și politica bugetar-fiscală să fie prezentate cît mai curînd în Guvern, iar ulterior și în Parlament.
Guvernul Gaburici a obținut ieri votul de încredere al Parlamentului.
(Reporter N. Sandu, editor M. Jantovan)