ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu Alteţele Lor Regale Principii Radu şi Nicolae ai României

18:33 | 23.02.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici a salutat, în cadrul întrevederii de astăzi, prezenţa la Chişinău a Alteţelor Lor Regale şi a menţionat importanţa menţinerii relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti pe diverse dimensiuni, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

 

„Graţie suportului oferit de România, în Republica Moldova sînt realizate un şir de proiecte de dezvoltare importante. România a devenit principalul partener economic al ţării noastre. Toate aceste tendinţe pozitive ar trebui să înregistreze continuitate. Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a continua acest trend”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri, Chiril Gaburici.

 

La rîndul său, Principele Radu al României a enunţat intenţia Casei Regale de a sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova. „Vă rog să contaţi pe sprijinul nostru. Vom fi bucuroşi să vă ajutăm, îndeosebi, pe calea integrării în marea familie europeană”.

 

Părţile au făcut schimb de cadouri simbolice. Chiril Gaburici le-a dăruit Alteţelor Lor Regale cîte un album cu imagini din Republica Moldova.

 

Aceasta este prima vizită a Principelui Nicolae în Republica Moldova. Timp de aproape o săptămînă, Alteța Sa a avut programate vizite în orașele Orhei, Bălți, Soroca și Chișinău. În același timp, Principele Radu efectuează o vizită de două zile în capitala țării noaste, în perioada 23-24 februarie.

(Editor M. Jantovan)

img15001181

img15001181

img15001181

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!