ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Donald Tusk: „Apreciem pozitiv alegerea stabilă și consistentă proeuropeană a Republicii Moldova”

17:10 | 26.02.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici s-a întîlnit astăzi, la Bruxelles, cu Preşedintele Consiliului European Donald Tusk, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în capitala europeană, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

„Această vizită are o semnificație deosebită pentru mine, fiind chiar la începutul mandatului meu de Prim-ministru”, a spus șeful Executivului moldovean.

După întrevedere, cei doi oficiali au susținut un briefing comun de presă. Chiril Gaburici a spus că vizita este una foarte importantă pentru țara noastră, în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. „Am onoarea să conduc un Guvern proeuropean, este un început pentru mine și pentru Republica Moldova, care își urmează cursul european, pornit în anul 2009. Uniunea Europeană este unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova. Acesta este un parteneriat pentru viitorul european al țării mele și este un angajament puternic din partea noastră de a accelera reformele, astfel încît procesul de integrare europeană să ofere beneficii reale cetăţenilor ţării noastre”, a menţionat Chiril Gaburici.

Șeful Executivului de la Chișinău s-a referit şi la prioritățile Guvernului: reforma în justiție, combaterea corupției, asigurarea unui sistem bancar transparent, creșterea economică durabilă. Chiril Gaburici a precizat că monitorizarea din partea UE va fi la fel de importantă ca și asistența oferită țării noastre pentru realizarea reformelor.  

La rîndul său, Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a reiterat sprijinul Uniunii Europene oferit Republicii Moldova. „Apreciem pozitiv alegerea stabilă și consistentă proeuropeană a Republicii Moldova. În regiune, Republica Moldova este un exemplu de alegeri și ambiții proeuropene”, a subliniat Donald Tusk.

Premierul Chiril Gaburici se află la Bruxelles în zilele de 26 şi 27 februarie, în fruntea unei delegații din care mai face parte vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Aceasta este prima vizita oficială a lui Chiril Gaburici în străinătate, după învestirea în funcția de Prim-ministru.

(Editor A. Răileanu)

img15001284

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!