Chiril Gaburici la Bruxelles: „Vor fi întreprinse măsuri pentru armonizarea legislaţiei naționale în domeniul financiar-bancar”
14:38 | 27.02.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu Valdis Dombrovskis, Vicepreşedinte al Comisiei Europene, care deţine portofoliul Euro şi dialog social. Cei doi oficiali au discutat despre evoluțiile în sectorul bancar, precum şi despre asistența financiară pe care Uniunea Europeană urmează să o acorde țării noastre, informează MOLDPRES citînd Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
În context, Premierul a vorbit despre reformele pe care Guvernul și-a propus să le realizeze mizînd pe sprijinul Uniunii Europene: „În special, pe termen scurt și mediu, ne-am propus să asigurăm stabilizarea sectorului bancar, sancţionarea şi combaterea fraudelor financiare şi un echilibru între consolidarea fiscală durabilă şi impulsionarea dezvoltării economice. Vor fi întreprinse măsuri pentru armonizarea legislaţiei în domeniul financiar-bancar”, a subliniat șeful Cabinetului de miniștri.
Premierul Chiril Gaburici își încheie astăzi vizita oficială de două zile la Bruxelles. El a avut întrevederi separate cu mai mulţi reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, dar şi cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
(Editor L. Alcază)