ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Stephane Bride s-a pronunțat pentru urgentarea proiectelor de interconexiune electrică cu piaţa românească şi cea europeană

15:29 | 05.03.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Pînă în anul 2020 se preconizează construcţia liniilor de interconexiune cu sistemul electroenergetic românesc Vulcăneşti-Chişinău, Ungheni-Străşeni și Bălţi-Suceava. Discuţii în acest sens au avut loc astăzi, în cadrul întrevederii viceprim-ministrului Stephane Bride, ministru al Economiei,  cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă. Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind cooperarea economică dintre cele două state, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Ministerului Economiei.

În context, Stephane Bride a afirmat că dezvoltarea durabilă a sectorului energetic trebuie accelerată. “În pofida tuturor greutăţilor, demonstrăm că avem viziune şi obţinem rezultate. Cu doi ani în urmă, gazoductul Iaşi-Ungheni era doar o idee, abordată cu scepticism, iar ieri, am dat startul livrărilor de gaz românesc în 22 de localităţi din raioanele Ungheni şi Nisporeni. Urmează să mai facem un efort ca să extindem conducta pînă la Chişinău şi să finalizăm cele două staţii de creştere a presiunii ”una pe partea moldovenească şi alta, în România”, a spus ministrul Economiei. 

De asemenea, Stephane Bride a accentuat necesitatea urgentării proiectelor de interconexiune electrică cu piaţa românească şi cea europeană.

La rîndul său, diplomatul român Marius Lazurcă, a subliniat că autorităţile de la Bucureşti sînt deschise pentru consolidarea rolului de partener comercial strategic pentru Republica Moldova şi continuarea proiectelor investiţionale în sectorul energetic.

(Reporter A. Mardare, editor L. Alcază) 

 

img15001477

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!