ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat instituirea medaliei jubiliare „70 de ani de la încheierea Războiului al Doilea Mondial”

16:26 | 11.03.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind instituirea medaliei jubiliare „70 de ani de la încheierea Războiului al Doilea Mondial”, informează MOLDPRES.

Potrivit notei informative a proiectului, medalia va fi acordată ”militarilor şi angajaţilor civili care au participat la acţiunile de luptă pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial şi care în perioada acestuia şi-au satisfăcut serviciul militar în forţele armate implicate în conflagraţie, partizanii şi participanţii la mişcarea ilegalistă din perioada menţionată, persoanele care au muncit în spatele frontului, foşti deţinuţi în lagăre de concentrare şi ghetouri”. Viorel Cibotaru, ministru al Apărării, a declarat că medalia va fi acordată unui număr de circa două mii de persoane.

Tot astăzi, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea ”Hotărîrii Consiliului șefilor de state ale Comunității Statelor Independente privind Planul acțiunilor prioritare pentru pregătirea și celebrarea celei de-a 70-a aniversări de la Victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945”. Planul respectiv prevede în particular desfășurarea paradelor militare, a conferințelor științifico-practice și organizarea întîlnirilor veteranilor. 

Ambele proiecte de lege urmează a fi examinate și adoptate de Parlament. În acest an va fi marcată aniversarea a 70-a de la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

(Reporter N. Sandu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!