ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reprezentanţii Tiraspolului în CUC nu sînt dispuşi să identifice soluţii pentru asigurarea liberei circulaţii în Zona de Securitate

15:24 | 13.03.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. La 12 martie 2015 a avut loc şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC). În cadrul acesteia au continuat discuţiile pe marginea agendei aprobate încă la 29 ianuarie curent, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.

Pe tot parcursul şedinţei, delegaţia transnistreană a sfidat poziţiile asumate de către celelalte componente ale CUC pe problema liberei circulaţii în Zona de Securitate şi în mod unilateral s-a dezis de angajamentele asumate anterior. Astfel, reprezentanţii Tiraspolului, ignorînd normele şi practicile existente în CUC, au declarat că nu sînt dispuşi să discute chestiunea privind libera circulaţie în Zona de Securitate şi nici să ia anumite decizii, invocînd că subiectul nu este în competenţa CUC, dar ţine de negocierile politice din formatul „5+2”.

Mai mult, în cadrul şedinţei, membrii delegaţiei transnistrene au recurs la politizarea subiectului discuţiilor, încălcînd astfel Regulamentul activităţii CUC şi desconsiderînd poziţia consolidată a celorlalţi reprezentanţi în Comisie.

O astfel de abordare a generat discuţii contradictorii, fiind imposibilă adoptarea unei decizii comune. În acest context, co-preşedintele Federaţiei Ruse a propus amînarea şedinţei pentru următoarea săptămînă.

(Editor A. Răileanu)

img15001696

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!