ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Apărării va depune eforturi pentru a extinde participarea Armatei Naţionale la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii

09:56 | 14.03.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Una dintre priorităţile Armatei Naţionale este de a extinde participarea la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii, iar noua conducere a Ministerului Apărării va întreprinde toate măsurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv. Declaraţia a fost făcută ieri de ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, în cadrul întrevederii cu ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, informează MOLDPRES.

”Conducerea instituţiei militare mizează pe susţinerea partenerilor, inclusiv a României, care au o vastă experienţă în participarea la misiuni internaţionale de menţinere a păcii sub egida ONU”, a specificat Viorel Cibotaru. În context, ministrul a apreciat asistenţa oferită de partea română pentru instruirea militarilor, precum şi pentru desfăşurarea activităţilor direcţionate spre modernizarea sectorului de apărare.

La rîndul său, Marius Lazurca a menţionat că raporturile de colaborare dintre Armata României şi cea a Republicii Moldova s-au dezvoltat pe un trend ascendent, exprimînd încrederea că ele se vor intensifica pe viitor.

Agenda discuţiilor s-a axat pe teme de interes comun şi a vizat rezultatele cooperării dintre cele două armate, dar şi perspectivele de dezvoltare a sectorului de securitate şi apărare al Republicii Moldova.

Cooperarea dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale al României a demarat în decembrie 1992, prin semnarea primului acord de colaborare.

(Reporter V. Rusu, editor L. Alcază)

img15001708

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!