Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, va efectua prima vizită în Republica Moldova
11:09 | 18.03.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, va efectua prima vizită în Republica Moldova, de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două state, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
Invitaţia de a vizita Republica Moldova i-a fost lansată Premierului luxemburghez, Xavier Bettel, de către Prim-ministrul Chiril Gaburici, în cadrul unei întrevederi, ce a avut loc la Luxemburg. Astfel, în cadrul discuţiilor au fost abordate subiectele care vor structura agenda vizitei Prim-ministrului Luxemburgului, Xavier Bettel, în Republica Moldova. Aceasta va fi prima vizită în Republica Moldova a unui Prim-ministru luxemburghez, de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două state (16 iunie 1992).
Cei doi premieri au purtat discuţii privind relaţiile dintre Republica Moldova şi Marele Ducat de Luxemburg, menţionînd intensificarea dialogului politic moldo-luxemburghez şi dinamizarea contactelor bilaterale la nivel înalt. Oficialii au pledat pentru valorificarea potenţialului de dezvoltare a cooperării bilaterale, în special pe dimensiunea economico-investiţională.
Chiril Gaburici a exprimat gratitudine omologului său luxemburghez pentru sprijinul acordat Republicii Moldova de către Luxemburg în procesul integrării europene la nivel european, dar și pe filiera cooperării bilaterale.
„Sîntem interesaţi în preluarea celor mai bune experienţe şi practici în domenii în care Luxemburgul are tradiţional o expertiză mai avansată - afaceri interne, justiţie, drepturile omului, sistemul penitenciar”, a specificat Chiril Gaburici.
La rîndul său, Xavier Bettel a confirmat disponibilitatea Guvernului Luxemburgului de a acorda expertiză şi asistenţa necesară în vederea ajustării reglementărilor din sistemul financiar-bancar al Republicii Moldova la standardele europene, precum şi continuarea proiectelor în acest domeniu prin intermediul Agenţiei luxemburgheze de Transfer al Tehnologiilor Financiare.
Pînă în prezent, Republica Moldova şi Luxemburg au semnat trei acorduri de cooperare în domeniul evitării dublei impuneri şi prevenirii evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital.
(Editor L. Alcază)