Chiril Gaburici: „România este un partener strategic pentru Republica Moldova”
17:57 | 24.03.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici şi Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, au avut în după-amiaza zilei de astăzi o întrevedere, la care au vorbit despre relaţiile bilaterale, integrarea europeană a Republicii Moldova şi situaţia regională, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
În timpul discuţiei, șeful Executivului a subliniat că Guvernul de la Chişinău rămîne ferm angajat pe calea integrării europene și a menționat că țara noastră mizează, în continuare, pe susținerea consistentă a României în acest sens.
„Guvernul pe care îl conduc și-a propus continuarea reformei în justiție, combaterea corupției, creșterea economică și claritate în sistemul financiar-bancar. Îmi doresc o relație sinceră cu România, avem nevoie de acest suport prietenesc în drumul nostru spre Uniunea Europeană”, a subliniat Chiril Gaburici.
Premierul a mulțumit României pentru sprijinul oferit în realizarea proiectelor bilaterale, arătîndu-se convins că şi pe viitor colaborarea va fi la fel de bună.
La rîndul său, Marius Lazurcă a menționat că Republica Moldova va fi susținută politic, economic și financiar de către statul român în atingerea obiectivului european. „România rămîne ferm angajată pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării concrete cu Chișinăul”, a spus diplomatul de la Bucureşti.
Oficialii au trecut în revistă principalele proiecte realizate, dar și cele ce urmează să fie puse în aplicare în Republica Moldova cu sprijinul României. Este vorba despre gazoductul Iași-Ungheni și infrastructura energetică, asistenţa medicală urgentă SMURD și proiectele de interconexiune de transport și reconstrucţie a podurilor peste Prut.
(Editor M. Jantovan)