R. Moldova va participa la acţiunea internaţională Ora Planetei
13:50 | 27.03.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Mai multe localităţi din R. Moldova au pregătit programe speciale prin care se vor alinia la acţiunea mondială Earth Hour 60+ (Ora Planetei) programată pentru 28 martie. Evenimentele din ţara noastră vor fi coordonate de Ministerul Mediului în colaborare cu Ministerul Apărării, administraţia publică locală, reprezentanţi ai mediului de afaceri, informează MOLDPRES.
La Chişinău activităţile ce vor consemna Ora Planetei se vor desfăşura pe strada pietonală Alexandru Diordiţă, între orele 18.00 – 22.00. Programul include mai multe manifestări culturale, printre care concursul de desene pe asfalt “Zîmbeşte – planeta te iubeşte”, flashmobul „60+”, concerte susţinute de colective artistice din ţară ş.a. Startul Orei Planetei va fi dat la 20.30 şi pînă la 21.30 va fi deconectată energia electrică.
Ora Planetei este marcată în fiecare an la nivel internațional în ultima sîmbătă din luna martie, care este foarte aproape de echinocțiu, iar o mare parte din lume este cuprinsă de întuneric anume în intervalul 20.30 – 21.30. Ora Planetei este o acțiune menită să sensibilizeze omenirea asupra problemelor încălzirii globale, schimbărilor climatice și reducerii poluării.
Prima Oră a Pămîntului a avut loc la Sydney (Australia) pe 21 martie 2007, iar la ediția din anul trecut lumina a fost stinsă în peste şapte mii de orașe din 160 de țări. În Republica Moldova acţiunea Ora Planetei va derula al șaptelea an consecutiv.
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)