ONU va susține accelerarea implementării celor mai importante reforme din R. Moldova
17:44 | 31.03.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut astăzi o întrevedere cu Dafina Gercheva, Coordonator Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite și reprezentant permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, cu ocazia începerii mandatului său în țara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
Părțile au discutat despre importanța proiectelor PNUD desfășurate în R. Moldova, care se regăsesc în Programul de țară pentru 2013-2017. Domeniile prioritare sînt drepturile omului, justiție și egalitate; dezvoltarea umană incluzivă; mediul și eficiența energetică.
„Realizarea numeroaselor programe derulate pe parcursul ultimilor ani a contribuit la ameliorarea condițiilor de viață ale cetățenilor moldoveni”, a menționat șeful Executivului.
La rîndul său, Coordonatorul Rezident al ONU a anunțat drept prioritare pentru perioada următoare proiectele de consolidare a capacităților instituționale, care au drept scop dezvoltarea economică și socială a țării și protecţia mediului. Mai mult, Dafina Gercheva a dat asigurări că ONU va susţine în continuare realizarea priorităților naționale și promovarea dezvoltării durabile.
”În baza unei colaborări fructuoase, vom sprijini în continuare Guvernul Republicii Moldova în vederea respectării drepturilor fundamentale ale omului, promovării reformelor în sănătate și educație. Totodată, vom contribui la asigurarea creşterii economice durabile, la soluţionarea problemelor de mediu şi ecologie”, a opinat Dafina Gercheva.
Totodată, oficialii au pledat pentru continuarea proiectelor din cadrul PNUD: „Moldova – energie și biomasă”, „Măsurile de consolidare a încrederii în contextul conflictului transnistrean”, „Femeile în politică”, „Reformele fiscale în sectorul mediului”, dar și alte iniţiative în domeniul dezvoltării locale.
Dafina Gercheva a fost desemnată în calitate de Rezident Coordonator ONU în Moldova, la 23 februarie 2015, succedînd-o pe Nicola Harrington.
(Editor M. Jantovan)