R. Moldova a participat la reuniunea oficialilor de nivel înalt din cadrul Parteneriatului Estic
09:04 | 01.04.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 apr. /MOLDPRES/. Delegația Republicii Moldova, condusă de viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Cujbă, a participat ieri la reuniunea oficialilor de nivel înalt din cadrul Parteneriatului Estic (PaE), desfăşurată la Bruxelles, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Discuţiile s-au axat pe subiecte de interes comun pentru cei șase parteneri estici ai UE şi cele 28 state membre ale Uniunii, precum concluziile primei perioade de implementare a Acordurilor de Asociere şi priorităţile pentru viitor, valorificarea mai dinamică a principiului diferenţierii, inclusiv în contextul dimensiunii multilaterale a Parteneriatului și revizuirea Politicii Europene de Vecinătate.
În cadrul discuţiilor, viceministrul Daniela Cujbă a prezentat priorităţile agendei de integrare europeană a Guvernului R. Moldova, rezultatele obţinute şi aşteptările privind Summit-ul PaE de la Riga, din 21-22 mai curent. De asemenea, oficialul moldovean a comunicat despre rezultatele implementării Acordului de Asociere RM-UE și a Zonei de Liber Schimb.
La rîndul lor, partenerii europeni şi-au reiterat angajamentul pentru susţinerea la nivel politic, dar şi prin instrumente de asistenţă, a statelor partenere care avansează în implementarea Acordurilor de Asociere, inclusiv Republica Moldova. În context, rezultatele obţinute de ţara noastră în realizarea Acordului şi priorităţile trasate creează noi oportunităţi pentru atingerea obiectivului integrării europene.
(Editor L. Alcază)