ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Producătorii agricoli cooperați vor putea obţine granturi de pînă la 350 de mii de dolari

13:34 | 10.04.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Grupurile de producători agricoli din sectorul horticol pot beneficia de granturi de pînă la 350 de mii de dolari SUA în cadrul celei de-a treia etape a Programului „Acces la piețele de desfacere” al proiectului Băncii Mondiale MAC-P. Dosarele pot fi depuse începînd cu ziua de astăzi şi pînă la 30 mai curent, informează MOLDPRES.

Ion Sula, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, a declarat astăzi la o conferinţă de presă că mai mulţi producători agricoli au obţinut deja granturi în cadrul primelor două etape ale proiectului. Astfel, potrivit ministrului, anul trecut 17 grupuri de producători au beneficiat de suport din partea Băncii Mondiale.

Olga Sainciuc, reprezentant al unităţii de implementare a proiectului MAC-P, a afirmat că grupurile de producători agricoli care solicită granturi trebuie să fie alcătuite din cel puţin cinci membri, aceştia să fie din sectorul rural, să activeze în domeniu de cel puţin trei ani şi să facă investiţii comune.

Granturile sînt destinate procurării echipamentului tehnologic și utilajului post-recoltă. Mărimea acestora va constitui 50% din investiția totală efectuată de grupul de producători. Bugetul total al Programului este de şapte milioane de dolari SUA.

(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază) 

img15002408

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!