ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zinaida Greceanîi este candidatul PSRM pentru funcția de primar al municipiului Chișinău

14:27 | 14.04.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat astăzi că Zinaida Greceanîi este candidatul partidului pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău la alegerile locale generale din 14 iunie curent, informează MOLDPRES. 

Președintele PSRM, Igor Dodon, a motivat alegerea prin faptul că “viitorul primar al municipiului Chișinău nu trebuie să facă politică sau să fie membru al vreunui partid politic“.

“Candidatul PSRM nu va face geopolitică, nu va lupta cu estul sau vestul și se va ocupa doar de problemele capitalei“, a afirmat Dodon.

Zinaida Greceanîi este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea PSRM, dar nu este membru de partid. În perioada 2008-2009 a deținut funcția de prim-ministru al R. Moldova. 

Conform legislaţiei, CEC urmează să creeze, cel tîrziu cu 50 de zile înainte de alegeri, consiliile electorale de circumscripţie. Candidaţii pentru funcţiile de primar vor putea depune dosarele pentru a se înscrie în cursă începînd cu data de 25 aprilie.  

(Reporter C. Russu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!