ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reprezentanţii asociaţiilor de business au prezentat Executivului recomandări privind ameliorarea mediului de afaceri din Republica Moldova

16:04 | 15.04.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Reprezentanţii asociaţiilor de business din Republica Moldova s-au pronunţat pe marginea situaţiei mediului de afaceri din ţara noastră, în debutul şedinţei de astăzi a Guvernului. Totodată, aceștia au prezentat o carte de Recomandări ale comunităţii de business pentru eliminarea constrîngerilor în desfăşurarea afacerilor, elaborată de trei asociaţii de business: Camera de Comerţ Americană din Moldova, Asociaţia Businessului European şi Asociaţia Investitorilor Străini, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului. 

Recomandările vizează politici de reglementare în vederea îmbunătăţirii climatului investiţional în Republica Moldova în domeniul fiscal, vamal, transparenţa decizională, medierea conflictelor în domeniul afacerilor.
Iniţiativa de a oferi reprezentanţilor asociaţiilor de business posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere şi propunerile de rigoare la şedinţa Cabinetului de miniştri aparţine Prim-ministrului Chiril Gaburici, care a avut o discuţie la acest subiect în urmă cu cîteva zile.

Prim-ministrul a subliniat importanţa asigurării transparenţei în activitatea Guvernului şi cooperării eficiente cu toţi partenerii, inclusiv cu asociaţiile de business, pentru crearea unui mediu de afaceri favorabil şi a unor condiţii atractive pentru investiţiile străine în economia ţării.

(Editor L. Alcază)

img15002478

img15002478

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!