ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BEI va deschide o reprezentanță în Republica Moldova

12:28 | 24.04.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 24 apr. /MOLDPRES/. Banca Europeană de Investiții (BEI) își va deschide o reprezentanță în Republica Moldova. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi la Chișinău de prim-ministrul Chiril Gaburici și vicepreşedintele BEI, Wilhelm Molterer, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Gaburici, această reprezentanță va oferi Republicii Moldova o mulțime de avantaje, cum ar fi “accesul la diferite oportunități și proiecte noi din partea BEI, avansarea în relațiile cu comunitatea europeană și îndeplinirea obiectivului de integrare europeană”.

Wilhelm Molterer a menționat că Republica Moldova este pe primul loc printre țările Parteneriatului Estic cu care BEI are în derulare cele mai multe proiecte.

“Vom susține în continuare procesul de tranziție al Republicii Moldova, perspectiva europeană a acestei țări, prin oferirea suportului în domenii cum sînt businessul, infrastructura, agricultura, resursele energetice etc“, a specificat vicepreședintele BEI.

Pînă în prezent, au fost semnate 13 acorduri de finanţare între R. Moldova și BEI ce oferă accesul autorităţilor publice şi sectorului privat la fonduri în valoare de peste 550 milioane de euro, pentru implementarea proiectelor ce vizează infrastructura drumurilor şi aprovizionare cu apă, domeniul agricol şi alimentar.

(Reporter C. Russu, editor L. Alcază) 

img15002655

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!