A fost aprobat pentru ratificare Acordul privind Cooperarea Operaţională şi Strategică dintre Republica Moldova şi EUROPOL
18:13 | 29.04.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Acordul privind Cooperarea Operaţională şi Strategică dintre Republica Moldova şi Oficiul European de Poliţie a fost aprobat pentru ratificare. O hotărîre în acest sens a fost votată astăzi în cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri. Acordul privind Cooperarea Operaţională şi Strategică dintre Republica Moldova şi Oficiul European de Poliţie (EUROPOL) a fost semnat la Chişinău, la 18 decembrie 2014, relatează MOLDPRES citînd Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Ratificarea Acordului dintre Republica Moldova şi Oficiul European de Poliţie privind Cooperarea Operaţională şi Strategică este o prerogativă a Acordului de Asociere RM-UE şi reprezintă o confirmare a modernizării sectorului conform standardelor europene. Mai mult, Republica Moldova este primul stat din cadrul Parteneriatului Estic, care a semnat un astfel de Acord.
EUROPOL reprezintă Agenţia europeană de aplicare a legii, care asistă statele Uniunii Europene în lupta cu terorismul şi criminalitatea gravă la nivel internaţional, avînd drept scop asigurarea securităţii cetăţenilor din spaţiul european.
De asemenea, EUROPOL acordă suport în activităţile operaţionale în domenii de referinţă, cum ar fi: lupta împotriva drogurilor, traficul de fiinţe umane şi migraţia ilegală.
Pentru amplificarea colaborării, inclusiv a schimbului de informaţii strategice şi tehnice dintre autorităţile de aplicare a legii din Republica Moldova şi EUROPOL, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost creat Punctul Naţional de Contact EUROPOL.
(Editor L. Alcază)