Viceministrul de Externe Andrei Galbur a avut o întrevedere cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
13:44 | 30.04.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi o întrevedere cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, José-Luis Herrero, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul întrevederii, viceministrul Andrei Galbur a reiterat voința fermă a autorităților Republicii Moldova de a realiza integral proiectele prevăzute în Planul de Acțiuni privind susținerea reformelor democratice în RM pentru 2013-2016 (PA), precum și de a lansa următoarele proiecte în domenii precum combaterea traficului de fiinţe umane, prevenirea şi combaterea corupţiei, promovarea libertăţii mass-media şi pluralismului în R. Moldova.
În context, oficialii au salutat organizarea primei reuniuni a Comitetului Permanent pentru monitorizarea implementării PA, care va avea loc la Chișinău, la 30 iunie curent.
La rîndul său, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a reiterat sprijinul organizației pentru eforturile autorităților moldovenești în reformarea sectorului justiției și a procuraturii, combaterea corupției și promovarea drepturilor omului.
De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea eventualelor proiecte de asistență cu includerea reprezentanților UTA Găgăuzia și regiunii transnistrene.
Totodată, interlocutorii au discutat despre acțiunile ce urmează a fi realizate pentru marcarea, la 13 iulie curent, a 20 de ani de la aderarea R. Moldova la Consiliul Europei.
(Editor A. Răileanu)