Mai mulți demnitari au oferit informații în Parlament privind situația pe piața financiar-bancară
08:16 | 08.05.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 8 mai /MOLDPRES/. Mai mulți demnitari au fost audiați în cadrul ședinței de ieri a Parlamentului privind implementarea prevederilor hotărîrii adoptate de deputați în luna martie curent, în urma audierii raportului comisiei parlamentare de anchetă referitoare la situația pe piața financiar-bancară, informează MOLDPRES.
Viorel Chetraru, director al Centrului Național Anticorupție (CNA), a declarat că resursele financiare care ar fi fost sustrase de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank sînt în țară și pot fi recuperate. Potrivit lui Chetraru, din anul 2013 și pînă în prezent au fost inițiate 22 de cauze penale care au vizat creditele acordate de Banca de Economii. ”Procurorii nu au o concluzie formalizată privind valoarea prejudiciului, cine a furat și cine se face responsabil de asta. În prezent nu există o asemenea concluzie pe masa procurorilor”, a afirmat directorul CNA.
Procurorul General Corneliu Gurin a comunicat că în perioada anilor 2010-2014, Procuratura și CNA au remis în instanța de judecată zece cauze penale pe fapte de dobîndire a creditelor prin înșelăciune. În aceeași perioadă au fost expediate în instanță, potrivit lui Gurin, opt cauze penale care vizează ex-membri ai consiliului de creditare și un ex-președinte al BEM pe faptul încălcării regulilor de creditare. ”În unele din aceste bănci se fura inclusiv cu sacul. Efectiv se intra în depozit, se scoteau pachete de bani și se duceau acasă de către administratorii acestor filiale”, a accentuat Gurin.
Vadim Vrabie, vicedirector al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), a declarat că instituția desfășoară investigații în vederea elucidării circumstanțelor efectuării tranzacțiilor frauduloase la cele trei bănci. ”SIS a dispus investigarea aspectelor unei potențiale implicări a factorilor externi și a unor organizații în declanșarea unei crize de sistem, pericol despre care am informat autoritățile statului. SIS a anticipat riscurile de destabilizare a situației pe piața financiară”, a comunicat Vrabie.
Viorica Cărare, președinte al Consiliului Concurenței, a spus că instituția pe care o conduce a inițiat o investigație cu privire la o eventuală încălcare a Legii concurenței de către actorii de pe piața financiară la stabilirea cursului valutar. În momentul în care Consiliul va avea rezultatele investigațiilor, acestea vor fi prezentate deputaților.
Explicații privind situația financiar-bancară au oferit deputaților și Premierul Chiril Gaburici și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Dorin Drăguțanu.
(Reporter C. Russu, editor A. Răileanu)