ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Chiril Gaburici: „Anume integrarea europeană va aduce bunăstare, pace şi siguranţă Republicii Moldova”

08:01 | 11.05.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 mai /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici a participat duminică la inaugurarea Orăşelului European 2015, eveniment ce s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale cu prilejul Zilei Europei, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Chiril Gaburici a subliniat că integrarea europeană este prioritate a Guvernului Republicii Moldova şi a remarcat faptul că ţara noastră are tot sprijinul partenerilor europeni în acest parcurs. Premierul s-a referit la vizitele sale în capitala europeană, Bruxelles, dar şi la vizita, de acum două săptămîni, a Preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a calificat Republica Moldova drept cel mai de perspectivă partener în extinderea europeană.

În acelaşi timp, Prim-ministrul a opinat că este încă mult de muncit pentru realizarea obiectivelor propuse. „Eforturile noastre de integrare europeană au loc într-o atmosferă de tensiuni sociale, probleme economice și nivel fără precedent al corupției. Ne asumăm angajamentul să muncim mult pentru a recupera încrederea poporului și a partenerilor externi”, a precizat Prim-ministrul.

Chiril Gaburici şi-a exprimat convingerea că anume realizarea proiectului european va aduce o garanţie pentru bunăstarea, pacea şi siguranţa cetăţenilor, pentru construirea unei societăţi transparente şi democratice în Republica Moldova.

„Fiecare dintre noi are cel puțin o rudă care este plecată peste hotare. Fiecare dintre noi știe cum este acolo, știe cîte putem învăța și cît avem de muncit pentru a aduce Europa la noi acasă. Da, nu este ușor, țările europene au tradiții de sute de ani în felul în care își gestionează economia, justiția. Noi sîntem la început de cale. Fiecare dintre noi știe bine, tot ce facem astăzi este pentru copiii noștri și viitorul lor. Sînt venit din afara politicii și, în viziunea mea, nu există noi și voi - guvernarea și cetățeanul. O țară poate exista doar prin unitate. Cred în Republica Moldova pentru că asta este țara în care îmbătrînesc părinții mei și în care îmi cresc copiii. Să luptăm împreună pentru un viitor liniștit și sigur, pentru un viitor european!”, a încheiat Prim-ministrul.

Şeful Guvernului de la Chişinău a exprimat gratitudine tuturor membrilor misiunilor diplomatice, care activează în Republica Moldova, pentru sprijinul și suportul acordat țării noastre.

După ceremonia de inaugurare, Premierul a trecut pe la standurile amenajate de misiunile diplomatice ale țărilor europene, instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale, care au prezentat materiale informaţionale despre ţările membre ale UE şi despre cooperarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. 

Evenimentul s-a desfăşurat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu participarea  Preşedintelui ţării Nicolae Timofti, şefului Delegaţiei UE în Republica Moldova Pirkka Tapiola, primarului capitalei Dorin Chirtoacă şi ambasadorilor ţărilor membre ale comunităţii europene, acreditaţi la Chişinău.

(Editor A. Răileanu)

img15003073

img15003073

img15003073

img15003073

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!