Ex-ministrul Sănătății Andrei Usatîi a fost transferat în arest la domiciliu
16:25 | 25.05.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Judecătoria Buiucani a decis astăzi transferarea fostului ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, din izolator în arest la domiciliu pentru 30 de zile, informează MOLDPRES.
Procurorul anticorupție, Dorin Compan, a declarat că cel mai probabil procurorii vor apela la recurs.
Potrivit lui Compan, fostul ministru al Sănătății, are interdicția de a ieși din perimetrul casei și este obligat să răspundă la toate apelurile de control din partea organelor legii.
16 persoane, în mare parte șefi de spitale și subdiviziuni ale Ministerului Sănătății, au fost reținute de CNA la 10 aprilie curent într-un dosar de corupţie privind achiziţiile publice în sistemul medical.
Persoanele în cauză sînt bănuite că ar fi trucat unele licitații pentru achiziționarea utilajului și echipamentului sanitar, iar pentru aceasta erau răsplătite cu 5-10% din suma tranzacției.
(Reporter C. Russu, editor L. Alcaza)