ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un memorandum de promovare a medierii a fost semnat la Chișinău

11:05 | 28.05.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 28 mai /MOLDPRES/. Cetățenii Republicii Moldova își pot soluționa conflictele pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane. Acest lucru este reflectat în Memorandumul de colaborare în vederea promovării medierii, semnat astăzi la Chișinău între reprezentanții Ministerului Justiției, Consiliului de Mediere, Centrului European pentru Soluționarea Disputelor (CEDR Londra), Procuraturii Generale și Consiliului Superior al Magistraturii, relatează MOLDPRES.

Potrivit ministrului Justiției, Vladimir Grosu, documentul are drept scop introducerea pe larg a instrumentului de mediere și încurajarea părților să soluționeze disputele pe cale amiabilă.

„Promovarea procesului de mediere va reduce costurile și timpul rezolvării conflictului și va avea ca efect degajarea sarcinii de dosare pe care le au în gestiune procurorii și judecătorii”, a declarat Grosu.

Directorul CEDR, Ranse Howell a menționat că acest memorandum „va deveni parte din viața de zi cu zi pentru cei care încheie contracte, rezolvă interese de afaceri și întrețin dialoguri”.

În prezent Consiliul de Mediere din R. Moldova este compus din nouă membri aprobaţi prin ordinul ministrului Justiţiei, selectaţi în baza concursului public. Procedura de mediere face parte din Strategia de Reformare în Sectorul Justiției pentru 2011-2016.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le ofere asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi durabile.

(Reporter C. Russu, editor M. Jantovan) 

img15003573

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!