ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CNA a lansat o subdiviziune specializată în combaterea corupției la nivel înalt

11:48 | 08.06.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Centrul Național Anticorupție a lansat astăzi o unitate specială care se va ocupa cu combaterea corupției la nivel înalt. Mai multe detalii despre aceasta au fost prezentate azi de șeful CNA, Viorel Chetraru și Prim-ministrul Chiril Gaburici, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Chetraru, persoanele din cadrul acestei unități se vor ocupa de cercetarea persoanelor cu funcții înalte în stat și de cazurile care vizează prejudicii de peste un  milion de lei.

 „Fiecare ofițer de urmărire penală are de rezolvat peste 30 de cazuri, iar această rutină nu oferă posibilitatea concentrării angajaților pe cazurile într-adevăr grave. Sperăm că odată cu crearea acestei subdiviziuni, investigarea cazurilor va fi efectuată mai temeinic”, a declarat Chetraru.

Potrivit șefului CNA, unitatea respectivă se va ocupa și de recuperarea banilor sau a bunurilor în urma prejudiciului cauzat.

La rîndul său, Premierul Chiril Gaburici a afirmat că inițiativa vine din partea Guvernului și susține pe deplin această reformă.

În primele cinci luni ale anului CNA a înregistrat peste 1300 de cazuri de corupție la diferite niveluri.

(Reporter C. Russu, editor M. Jantovan) 

img15003840

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!