Comisia Unificată de Control a luat unele decizii în scopul îmbunătăţirii funcţionării mecanismului de pacificare
14:53 | 12.06.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 12 iun. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei Unificate de Control, convocați ieri în or. Bender, au atins compromisul în problema asigurării funcţionării mecanismului de pacificare, după ce o decizie, în acest sens, a fost luată în cadrul discuţiilor la nivelul co-preşedinţilor CUC (Republica Moldova, Federaţia Rusă şi regiunea transnistreană) şi a reprezentanţilor Ucrainei şi a Misiunii OSCE, informează MOLDPRES citînd Biroul pentru reintegrare.
Deciziile au fost aprobate în baza adresării şi a propunerilor delegaţiilor Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse şi au fost fixate în trei procese verbale, semnate de către conducătorii delegaţiilor din CUC.
Astfel, în procesul verbal privind subiectele organizatorice au fost aprobaţi noii membri şi experţi permanenţi ai delegaţiei moldoveneşti în CUC, au fost întăriţi Comandantul militar al or. Bender (Raion cu regim sporit de securitate) şi cîte un observator militar din partea Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse, precum şi un nou reprezentant al Misiunii OSCE în Comisie.
În cel de-al doilea şi al treilea proces verbal, delegaţiile CUC au aprobat 34 de rapoarte săptămînale ale Comandamentului Militar Întrunit privind situaţia din Zona de Securitate, iar pe altele s-a decis efectuarea unei analize suplimentare, rezultatele căreia vor fi audiate peste 2 săptămîni.
În cadrul şedinţei, delegaţiile CUC au discutat şi subiectul ce ţine de asigurarea liberei circulaţii prin Zona de securitate. Pe majoritatea chestiunilor privind proiectul hotărîrii au fost atinse compromise. Totodată, pe unele subiecte, precum efectuarea unui monitoring în Zona de Securitate de către experţii Misiunii OSCE, ai Federaţiei Ruse şi Ucrainei, s-a ajuns la concluzia că sînt necesare consultări suplimentare, discuţiile urmînd a fi prelungite la următoarea şedinţă a Comisiei.
Delegaţia moldovenească în CUC îşi exprimă încrederea că deciziile aprobate în cadrul acestei şedinţe vor avea ca efect îmbunătăţirea încrederii în activitatea CUC şi a Comandamentului Militar Întrunit, precum şi va avea efecte pozitive asupra climatului în Zona de securitate.
Reprezentanţii Republicii Moldova au înaintat o adresare către toate componentele CUC, referitor la scrutinul local din Republica Moldova din 14 iunie 2015, în care se comunică că potrivit deciziei Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, secţia de votare din s. Corjova, raionul Dubăsari, urmează a fi reamplasată în satul Cocieri a aceluiaşi raion. Concomitent, delegaţiilor din CUC li s-a adus la cunoştinţă faptul că CEC-ul a solicitat suportul Comisiei Unificate de Control în vederea creării condiţiilor pentru asigurarea liberei circulaţii a locuitorilor din s. Corjova la sectorul de vot.
(Editor L. Alcază)