Executivul a simplificat procedurile de export al mărfurilor pe piaţa europeană
16:21 | 16.06.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, Regulamentul privind procedura de eliberare şi retragere a certificatului de exportator aprobat, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Codului vamal al Republicii Moldova şi facilităţii comerţului exterior şi a procedurii de certificare a originii mărfurilor, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.
Documentul a fost elaborat în conformitate cu angajamentele asumate de R. Moldova prevăzute în Acordul de Asociere, și are drept scop simplificarea procedurii de confirmare a originii mărfurilor autohtone care sînt exportate în Uniunea Europeană în regim preferențial, cu scutire de taxe vamale.
Potrivit regulamentului, agenții economici, care vor obține statut de exportator aprobat, vor beneficia de dreptul de a confirma originea preferențială a mărfurilor pe proprie răspundere. Aceasta presupune că exportatorii aprobați nu vor mai solicita instituţiei vamale eliberarea certificatului de origine a mărfurilor, dar o vor confirma de sine stătător, prin completarea declaraţiei pe factură. Această prevedere va contribui la exportul de mărfuri autohtone în spațiul european şi va reduce considerabil costurile și timpul necesar confirmării originii mărfurilor.
O altă decizie a Guvernului, aprobată astăzi, prevede completarea listei instituțiilor care vor avea obligaţia să prezinte Serviciului Vamal informaţia necesară pentru analiza de risc în domeniul vamal. Astfel, în listă se includ companiile aeriene şi Calea Ferată, care vor prezenta informaţii despre pasageri şi mărfuri; companiile poştale - despre destinatarii coletelor; Camera Înregistrării de Stat – despre persoanele juridice înregistrate; Î.S.”Cadastru” – despre bunurile înregistrate; FISC – despre comercializarea mărfurilor străine.
(Editor M. Jantovan)