ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BERD şi BEI vor împrumuta R. Moldova cîte 10 mln de euro pentru serviciile de alimentare cu apă în nordul ţării

12:30 | 02.07.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) vor împrumuta R. Moldova cîte zece milioane de euro pentru crearea unui operator regional, care să modernizeze infrastructura reţelelor de alimentare cu apă din nordul ţării. Cele două acorduri de împrumut au fost ratificate astăzi de Parlament, informează MOLDPRES.

În prezent serviciile de apă din zona de nord a ţării sînt în gestiunea autorităţilor locale, prin intermediul companiilor de apă. Potrivit ministrului în exercițiu al Mediului, Sergiu Palihovici, „capacitatea acestor companii de a administra sistemele de apă uzată este insuficientă”.

„Nucleul proiectului de creare a operatorului regional va fi apeductul existent Soroca - Bălţi, construit încă în 1980. Sînt necesare investiţii majore pentru a restabili funcţionalitatea acestui apeduct”, a declarat Palihovici la şedinţa Parlamentului.

Creditul BERD va fi oferit în două tranşe, a cîte şase milioane şi patru milioane de euro, iar creditul BEI va fi alocat în zece tranşe a cîte un milion de euro fiecare.

De rezultatele acestui proiect vor beneficia peste 400 de mii de cetăţeni din nordul ţării.

(Reporter C. Russu, editor M. Jantovan)

img15004514

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!