Reprezentanţa Ambasadei Statului Israel în Republica Moldova şi-a sistat activitatea consulară
16:12 | 24.07.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 24 iul. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova a fost notificat de către Ministerul israelian al Afacerilor Externe despre faptul că, începînd cu data de 19 iulie curent, a fost sistată activitatea secţiei consulare a Reprezentanţei Ambasadei Statului Israel la Chişinău, informează MOLDPRES citînd Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Potrivit autorităţilor israeliene, decizia a fost luată în contextul micşorării numărului de solicitări pentru vize, ca urmare a abolirii vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii Republicii Moldova în Israel, la 15 decembrie 2014.
Astfel, cetăţenii moldoveni urmează să se adreseze pentru servicii consulare la secţia consulară a Ambasadei Statului Israel la Bucureşti:
Bucureşti, Piaţa Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 1 Tronson 2+3, Sector 4
Telefon: (0040-21) 302 85 68; Fax: (0040-21) 302 85 55
Program de lucru cu publicul: luni – vineri 09.30 – 12.30.
(Editor L. Alcază)