ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Germania va continua să susțină Guvernul Republicii Moldova în implementarea agendei de reforme proeuropene

13:04 | 10.08.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 aug. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ulrike Knotz. Oficialii au apreciat evoluția ascendentă a relațiilor dintre cele două state și au pledat pentru consolidarea cooperării comercial-economice, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului. 

Șeful Executivului de la Chișinău a exprimat recunoștință Guvernului german, în mod special Cancelarului Angela Merkel, pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, asistenţa tehnică şi financiară substanțială oferită țării noastre, dar și pentru misiunea de asistență și expertiză din Germania.

„Apreciem înalt decizia autorităţilor germane de a menţine țara noastră în lista statelor beneficiare de asistenţă acordată de Guvernul Republicii Federale Germania. Ne dorim o participare mai activă a investitorilor germani în economia naţională. Guvernul de la Chișinău este determinat să întreprindă acțiunile necesare pentru crearea condițiilor de infrastructură, asigurarea stabilității financiare, astfel încît potențialii investitori să analizeze posibilitățile și nu riscurile”, a menționat Valeriu Streleț.

În cadrul întrevederii, oficialii au mai discutat despre stabilitatea financiar-bancară, reforma justiției și lupta cu corupția, dezvoltarea sectorului energetic, soluționarea conflictului transnistrean. În context, Prim-ministrul a mulțumit Germaniei pentru sprijinul politic oferit în procesul de reglementare a problemei transnistrene. „Contăm pe sprijinul Germaniei în contextul exercitării Preşedinţiei OSCE în anul 2016”, a subliniat Premierul.

Ambasadoarea Ulrike Knotz l-a felicitat pe Valeriu Streleț cu ocazia învestirii în funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova și i-a dat asigurări că are tot sprijinul din partea Germaniei pentru implementarea agendei de reforme proeuropene. „Germania va continua să susțină și să promoveze agenda de integrare europeană a Republicii Moldova. Este foarte important ca oamenilor de aici să le meargă bine și să se instaleze stabilitatea în țara Dumneavoastră”, a adăugat Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova.

Republica Federală Germania se află în topul celor cinci parteneri comerciali principali ai Republicii Moldova. 

(Editor L. Alcază)

img15005316

img15005316

img15005316

img15005316

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!