ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceprim-ministrul în exerciţiu Victor Osipov a avut o întrevedere Ambasadorul SUA în R. Moldova

16:06 | 16.12.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul în exerciţiu Victor Osipov a avut astăzi o întrevedere cu E.S. James D. Pettit, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.

Cu acest prilej, vicepremierul Osipov a reiterat importanța parteneriatului dintre Republica Moldova și Statele Unite și a exprimat încrederea în consolidarea dialogului bilateral, a cadrului juridic al relațiilor moldo-americane și a colaborării sectoriale în diverse domenii de interes comun.

Oficialul moldovean a informat Ambasadorul despre evoluţiile în dosarul transnistrean, apreciind înalt adoptarea de către Consiliul Ministerial al OSCE la Belgrad a Declarației pentru impulsionarea negocierilor în formatul „5+2”. Viceprim-ministrul a mulțumit diplomaților SUA pentru contribuţia la perfectarea textului Declaraţiei, împreună cu negociatorii din partea Rusiei, Ucrainei, președinției Serbiei în cadrul OSCE și Uniunii Europene.

Victor Osipov a accentuat necesitatea de a continua cît mai curînd posibil negocierile în formatul „5+2”, care este platforma de bază pentru identificarea unei soluţii politice la problema transnistreană. Pentru realizarea acestui deziderat, Republica Moldova mizează mult pe apropierea pozițiilor la nivelul partenerilor internaționali, inclusiv a Germaniei care preia Președinția în exercițiu a OSCE pentru anul 2016.

Interlocutorii au analizat și rezultatele Conferinței bavareze din noiembrie curent, axată pe Măsurile de consolidare a încrederii între Chișinău și Tiraspol, care au demonstrat capacitatea de găsire a unor soluții agreate în comun la problemele curente din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Victor Osipov a exprimat gratitudine poporului american, în general, pentru sprijinul oferit Republicii Moldova prin intermediul mai multor programe de asistenţă și, în particular, pentru cele dedicate raioanelor de est ale ţării, în domenii precum transportul și infrastructura rutieră, serviciile medicale de calitate, ocrotirea mediului ambiant, turismul, dezvoltarea rurală și altele.

La rîndul său, accentuînd importanţa de a asigura stabilitatea politică și actul de guvernare în Republica Moldova, Ambasadorul James D. Pettit a reiterat susţinerea SUA pentru reglementarea transnistreană și parcursul european al țării noastre.

(Editor A. Răileanu)

img15008834

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!