ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciile sociale în centrele de tip „Casă comunitară" vor fi prestate după standarde noi

17:01 | 23.12.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat astăzi modificări la Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea serviciului social „Casa comunitară” şi a Standardelor minime de calitate, relatează MOLDPRES citînd Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.

Scopul regulamentului este de a crea şi de a asigura condiţii cît mai bune pentru persoanele cu nevoi speciale din cadrul centrelor sociale. Astfel, au fost extinse standardele minime de calitate, fiind incluse noi prevederi ce reglementează relaţiile dintre beneficiar şi personalul din centrele respective, dar şi cerinţele faţă de instituţiile de tip „Casa comunitară”.

Ministrul în exerciţiu al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Mircea Buga, a menţionat că amendamentele respective vin să asigure implementarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr.166 din 09.07.2010.

În Republica Moldova activează 12 Servicii sociale specializate de tip „Casa comunitară”, amplasate în 10 raioane, în care se deservesc 81 de persoane cu nevoi speciale.

(Editor L. Alcază)

img15009038

img15009038

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!