ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul desemnat a discutat cu reprezentanţii Federației Sindicale a Educației și Științei

18:14 | 29.12.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 29 dec. /MOLDPRES/. Situaţia învăţămîntului public în R. Moldova şi măsurile de soluţionare a problemelor existente în acest domeniu au fost discutate astăzi în cadrul unei întrevederi dintre premierul desemnat Ion Sturza și reprezentanții Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEŞ), informează MOLDPRES.

„Experienţa anterioară ne-a arătat că dialogul social la nivel naţional - Guvern-Patronate-Sindicate, poate duce la îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între societate şi instituţiile statului. În R. Moldova se investeşte destul de mult în sfera învăţămîntului, însă trebuie să găsim metode corecte de implementare a acestor resurse. Trebuie să aducem în instituţiile noastre de învăţămînt cele mai bune practici din ţările străine, încît copiii să beneficieze de o pregătire corespunzătoare”, a declarat Sturza.

Reprezentanţii FSEŞ au menţionat că întîlnirea cu prim-ministrul desemnat Ion Sturza a fost una productivă.

„Ne bucurăm că avem posibilitatea să analizăm împreună cu dumneavoastră situaţia învăţămîntului din ţară. Vrem să vă spunem că reprezentanţii sindicatelor Educației și Științei sînt îngrijoraţi de criza social-economică în care se află R. Moldova. Situaţia este critică, salariile sînt foarte mici, profesorii pleacă din ţară, se atestă un deficit al cadrelor didactice. Am dori să fie propuse măsuri de ieşire din această criză profundă şi ulterior împreună să implementăm paşii necesari pentru depăşirea acesteia”, a susţinut preşedintele FSEŞ, Dumitru Ivanov.

Anterior, Comitetul Confederal al CNSM a anunțat că refuză să participe la întrevederea cu candidatul desemnat la funcția de premier. Totodată, astăzi reprezentanţii FSEŞ au susținut că decizia nu a fost coordonată în mod amplu cu membrii sindicatelor.

Tot astăzi, prim-ministrul desemnat a avut o întîlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri, unde a fost discutată situaţia economică din R. Moldova.

Pînă acum, Ion Sturza a avut întrevederi cu reprezentanții PLDM, PL, PPEM, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, primarul municipiului Bălţi, Renato Usatîi, administrația Zonei Economice Libere Bălți, reprezentanţii Confederației Naționale a Patronatului din R. Moldova, societatea civilă şi rectori ai universităților din R. Moldova.

Premierul desemnat urmează să se întîlnească cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, başcanul UTA Gagauz Yeri, Irina Vlah, reprezentanţii Asociaţiei Autorităţilor Locale şi cu agricultorii. PDM şi PSRM au refuzat să discute cu candidatul înaintat la funcţia de prim-ministru.

La 4 ianuarie 2016, premierul desemnat urmează să prezinte în Parlament programul de guvernare și lista noului Cabinet de miniștri.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img15009171

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!