ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul

14:44 | 07.01.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 7 ian. /MOLDPRES/. Zeci de credincioşi s-au adunat astăzi la Catedrala Mitropolitană “Naşterea Domnului” din centrul capitalei pentru a asista la slujba de Crăciun pe stil vechi, informează MOLDPRES.

Un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, a oficiat un serviciu divin, cu prilejul naşterii lui Iisus Hristos.

În timpul slujbei a fost dată citirii Pastorala Înaltpreasfinţitului Vladimir la Naşterea Domnului Iisus Hristos. În pastorală se spune: “Pruncul dumnezeiesc, venind în lume, aduce cu Sine pacea, bucuria şi bunăvoirea, aşa cum de secole ne vorbea profetul Isaia. Cuprinşi de bucuria sfîntă a Naşterii Domnului, să ne rugăm fierbinte ca această stare de pace, iubire şi bucurie să copleşească inimile şi viaţa noastră. În lumea întreagă, atît de încercată, pacea Pruncului Hristos să nu aibă hotar. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot darul desăvîrşit şi pentru toată darea cea bună, oferite nouă, în anul pe care l-am încheiat şi să-L rugăm să ne ocrotească în noul an, pentru a ne bucura de înfăptuiri frumoase şi utile, arătîndu-ne vrednici fii ai Bisericii şi ai Celui ce S-a născut pentru noi şi pentru mîntuirea noastră”.

Crăciunul face parte din cele 12 mari sărbători domneşti sau împărăteşti şi este precedat de un post, care a ţinut 40 de zile. În această zi la sate copiii umblă cu “Steaua”.  

Tot astăzi, creştinii ortodocşi de rit nou îl cinstesc pe Sfîntul Ioan Botezătorul. 

(Reporter D. Moraru, editor A. Răileanu)

img16000123

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!