ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În capitală s-au desfășurat proteste de amploare

15:52 | 16.01.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. În capitală s-au desfășurat astăzi proteste de amploare, informează MOLDPRES.

Zeci de mii de persoane au protestat astăzi împotriva deciziei Șefului statului, Nicolae Timofti, prin care l-a desemnat pe ministrul în exercițiu al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, la funcția de premier. În același timp, cetățenii au solicitat autorităților organizarea alegerilor anticipate.

Susținătorii Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA), au protestat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Aceștia au cerut guvernării  continuarea parcursului european și desemnarea unui premier integru.

„Am fost din nou trădaţi. Sînt zile decisive pentru ţara noastră. Situaţia depinde de noi, cetăţenii, de felul în care ne vom mobiliza în aceste ore. Să ne apărăm viitorul nostru şi al copiilor noştri. Vrem să trăim într-un stat democratic. Acum singura soluţie pentru R. Moldova este organizarea alegerilor anticipate”, a declarat preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale, Andrei Năstase.

Simpatizanții Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) și ai Partidului Nostru (PN) au protestat în fața clădirii Parlamentului R. Moldova. Ei au scandat lozinci antiguvernamentale și au cerut  alegeri parlamentare anticipate.

„Cei de la guvernare speră ca noi să dăm mîinele jos, dar noi nu vom ceda. Mitingul nostru de astăzi, este ultima picătura care trebuie să-i facă pe parlamentari să înțeleagă că nu trebuie „să se joace cu focul”, dar să îndeplinească dorința cetățenilor. Vrem doar alegeri parlamentare anticipate, poporul a ajuns la limită”, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon.

„Astăzi, este important ca cetăţenii să se unească şi să spună "nu noii majorităţi parlamentare!". Dacă noi vom fi uniți și ne vom opune, această guvernare va ceda. Trebuie să rezistăm pînă la urmă, ca puterea în stat să aparţină poporului”, a susţinut preşedintele Partidului Nostru, Renato Usatîi.

Astăzi este a patra zi de proteste în centrul capitalei, după ce noua majoritate parlamentară a înaintat mai întîi candidatura lui Vladimir Plahotniuc la funcţia de premier, iar apoi cea a lui Pavel Filip.

(Reporter A. Plitoc, editor F. Galaico) 

img16000359

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!