Procuratura Generală a pornit un dosar penal pe numele liderului Partidului Nostru
18:16 | 18.01.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Procuratura Generală (PG) a pornit un dosar penal pentru ameninţarea cu violenţă asupra șefului statului, Nicolae Timofti, după ce Președinția a solicitat examinarea legalității acțiunilor liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, referitor la protestele organizate de acesta, inclusiv în preajma instituției prezidențiale, informează MOLDPRES.
Într-un comunicat de presă remis Agenției MOLDPRES spre difuzare se precizează că ”Procuratura Generală a examinat demersul parvenit de la Preşedinţia R. Moldova, prin care s-a solicitat examinarea legalităţii acţiunilor lui Renato Usatîi, referitor la realizarea, în perioada anului 2015, a unor serii de acţiuni publice nesancţionate, inclusiv în preajma unor obiective protejate de stat, ce au ca scop destabilizarea activităţii instituţiei prezidenţiale şi constituie o ingerinţă în activitatea Preşedintelui R. Moldova, Nicolae Timofti, ameninţîndu-l cu vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii”.
”În rezultatul examinării respectivei sesizări și a circumstanțelor cazului, Procuratura Generală a pornit urmărirea penală în baza art. 349 alin. (1) Cod penal (ameninţarea cu violenţa săvîrşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere)”, se menționează în comunicatul de presă.
Pentru comiterea acestei infracţiuni, norma penală prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 180 de ore, sau închisoare de pînă la 2 ani.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)