ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul a solicitat asigurarea transparenţei în formarea tarifelor

18:04 | 22.01.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat mai multe rapoarte şi evaluări din partea unor instituţii cu privire la modul în care sînt formate diferite tarife la serviciile plătite de populaţie, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.

Premierul a declarat că cetăţenii trebuie să aibă acces în mod transparent la datele privind formarea tarifelor, să ştie pentru ce plătesc. El a menţionat că această temă este una dintre principalele îngrijorări ale cetăţenilor, exprimate şi prin proteste, iar Guvernul este obligat să caute modalităţi prin care să existe o transparenţă mai mare în acest domeniu. În cazul în care există posibilităţi, tarifele urmează să fie scăzute, cu respectarea independenţei agenţiei de reglementare şi a principiilor concurenţiale de pe piaţă.

Prim-ministrul a iniţiat întîlniri şi consultări cu mai multe instituţii pe aceasta temă. Prima a avut loc chiar azi, cu Ministerul Economiei şi conducerea întreprinderii SA „Moldovagaz”, care ‎au prezentat informaţii ce denotă posibilitatea micşorării tarifelor cu pînă la 10% la gazele naturale. Totodată, a fost menţionat faptul că pentru o decizie finală sînt necesare evaluări suplimentare, inclusiv cu participarea agenţiei de reglementare în domeniul energetic, instituţie care nu se subordonează Guvernului.

Mîine, urmează să aibă loc consultări referitoare la preţurile la produsele petroliere. „Aici avem situaţia de la nivel internaţional şi anume scăderea preţului barilului la petrol. Vreau să văd dacă aceasta se reflectă acum în preţul pe care cetăţenii îl plătesc la pompă, iar dacă nu, să vedem care sînt cauzele şi ce putem face”, a precizat Premierul.

Pavel Filip a menţionat că scopul acestor evaluări este de a verifica cum sînt formate tarifele. „Este posibil să constatăm că acestea sînt calculate corect, dar important este să prezentăm şi populaţiei aceste date. Totodată, ar putea exista oportunităţi pentru ajustarea acestora în scădere”, a mai spus Prim-ministrul.

(Editor L. Alcază)

img16000552

img16000552

img16000552

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!