Premierul a solicitat introducerea moratoriului asupra controalelor efectuate de Fisc, Vamă și Poliția economică
18:45 | 27.01.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul, Pavel Filip, a solicitat introducerea unui moratoriu pe o perioadă de trei luni asupra controalelor efectuate de Serviciul Fiscal, Serviciul Vamal și Poliția economică și a solicitat ministrului Finanțelor să suspende din funcție conducătorii și persoanele din aceste instituții, care sînt vizate în dosare, informează MOLDFPRES.
”Controalele se desfășoară cu abuzuri uriașe, iar uneori agentul economic este supus la trei-patru controale timp de o săptămână. Se deschide un tablou destul de îngrijorător. Suspiciunile care planează asupra Fiscului, Poliției economice, Vamei și asupra conducătorilor acestor instituții trebuie clarificate, iar abuzurile oprite. Avem informații că se plătește mită în sume enorme”, a declarat premierul în ședința de astăzi a Guvernului.
„Doar 5 la sută din dosarele intentate de poliția economică ajung în instanța de judecată, asta denotă fabricarea acestor dosare, înțelegeri între părți înainte de investigarea cazului. Pornind de la aceasta, solicit organelor de drept să se implice”, a mai spus premierul.
La fel, va fi lansat un număr de telefon la care se vor putea semnala abuzurile înregistrate în legătură cu efectuarea controalelor.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)