Prim-ministrul Pavel Filip s-a întîlnit cu structurile statului din domeniul farmaceutic
10:26 | 07.02.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut ieri o întrevedere cu reprezentanţii administraţiei publice centrale, responsabili de elaborarea şi promovarea politicilor de reglementare a activităţii pe piaţa farmaceutică, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
În cadrul discuțiilor, au fost examinate problemele pe care actorii de pe piaţă le-au abordat la consultările organizate de Premier în aceasta săptămînă: nivelul de asigurare a populaţiei cu medicamente, accesibilitatea şi eficienţa acestora, posibilele căi de eliminare a barierelor pentru producători, importatori, distribuitori, farmacişti, spitale şi garantarea securităţii farmaceutice a statului.
Ca urmare a ședinței, s-a decis ca, în termen de o săptămînă, Ministerul Sănătății urmează să prezinte planul de acţiuni şi pachetul de măsuri pentru redresarea situaţiei pe piaţa farmaceutică, astfel încît populaţia să aibă acces echitabil la medicamente de calitate, eficiente şi la preţuri rezonabile.
"Am solicitat delimitarea problemelor care pot fi remediate rapid şi a celor de ordin strategic, care necesită o revizuire a cadrului normativ în domeniul activităţii farmaceutice, a achiziţiilor și elaborarea unui concept privind asigurarea securităţii farmaceutice naţionale", a menționat Pavel Filip. În acest context, s-a propus elaborarea unei platforme informaţionale privind monitorizarea circuitului medicamentelor, analiza şi controlul cheltuielilor farmaceutice.
Prim-ministrul a dispus Ministerului Sănătăţii să asigure completarea listei de medicamente compensate cu medicamente esenţiale şi vitale, asigurînd astfel accesul la medicamente şi eficientizarea costurilor de spitalizare. De asemenea, s-a solicitat întreprinderea măsurilor pentru sporirea eficienţei medicamentelor prin armonizarea protocoalelor clinice naţionale cu cele internaţionale. Au fost identificate soluţii specifice pentru medicamentele achiziţionate în baza programelor naţionale şi a grupului de medicamente „orfane”.
De asemenea, au fost puse în discuţie o serie de soluţii pentru liberalizarea pieţei medicamentelor şi dezvoltarea producţiei farmaceutice autohtone. O atenţie aparte a fost acordată mecanismelor defectuoase şi dublării funcţionale a autorităţilor centrale de specialitate în autorizarea şi realizarea procedurii.
(Editor A. Răileanu)