ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Andrei Galbur a avut întrevederi cu omologii săi din Armenia, Slovacia și Letonia

16:02 | 14.02.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. În marja lucrărilor celei de-a 52-a Conferinţe de Securitate de la München, vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova a avut o serie de întrevederi cu omologii săi din Armenia, Slovacia și Letonia, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul întrevederii cu ministrul de Externe al Armeniei, Edward Nalbandian, a fost confirmat interesul reciproc în dezvoltarea de mai departe a relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre cele două ţări, inclusiv prin intensificarea contactelor directe şi a dialogului politic, conform calendarului de vizite la nivel înalt agreat în anul 2015. 

În cursul întîlnirii cu ministrul de Externe slovac Miroslav Lajčák, a fost efectuat un schimb de opinii privind evoluţia relaţiilor bilaterale şi situația actuală din Republica Moldova,  fiind subliniată importanţa implementării reformelor ce derivă din Acordul de Asociere cu UE și depăşirii dificultăţilor cu care se confruntă ţara în dialog direct cu societatea civilă.   

La întrevederea cu ministrul de Externe leton Edgars Rinkēvičs, acesta a ţinut să reitereze disponibilitatea ţării sale de a sprijini eforturile Guvernului moldovean în implementarea reformelor prevăzute de Acordul de asociere cu UE. Cei doi oficiali au convenit să continue realizarea agendei bilaterale prin schimb de vizite și stabilirea perioadei potrivite pentru desfășurarea ședinței comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică.

(Editor M. Jantovan)

img16001267

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!