ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat cu experții Misiunii pe justiție a UE

12:30 | 24.02.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 feb. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a  avut astăzi o întrevedere cu grupul de experți ai Misiunii pe justiție a UE, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Discuțiile au vizat progresele și deficiențele înregistrate în procesul de reformă a justiției în Republica Moldova și combaterea corupției, precum și ajustarea cadrului legislativ în domeniu la standardele europene. 

Speakerul a subliniat că prioritar pentru R. Moldova este accelerarea  implementării Acordului de Asociere și a reformelor prevăzute, precum și reluarea discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional. Potrivit Președintelui Parlamentului, reformele reale și eficiente în justiție și în lupta cu corupția vor contribui la recăpătarea încrederii cetățenilor și a partenerilor de dezvoltare într-un act de justiție independent și transparent.

”Pe agenda Parlamentului există un șir de proiecte importante pentru accelerarea reformei în justiție. Este vorba de Legea cu privire la Procuratură, lectura a II-a și legile conexe, precum și pachetul de integritate. Exista ferma determinare a autorităților pentru a implementa recomandările Misiunii pe justiție a UE și a duce la bun sfîrșit reforma în justiție”, a precizat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a mai menționat că preluarea bunelor practici și a expertizei europene în justiție vor consolida capacitățile funcționale ale instituțiilor de drept din Republica Moldova și vor eficientiza lupta cu corupția. Totodată, Andrian Candu a declarat că autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru implementarea accelerată a Acordului de Asociere și DCFTA, care conține inclusiv termenele de implementare și responsabilii.

Misiunea pe justiție a UE se desfășoară în prezent în Republica Moldova la solicitarea Președintelui Parlamentului și a Prim-ministrului. Scopul acesteia este de a evalua eficiența activității instituțiilor de drept din R. Moldova – Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, Comisia Națională de Integritate, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiție, Institutul Național al Justiției, Curtea Constituțională și Oficiul Avocatul Poporului. Concluziile și recomandările misiunii pe justiție a UE vor fi formulate în primăvară anului curent. 

(Editor M. Jantovan)

img16001578

img16001578

img16001578

img16001578

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!