Comisia de concurs a selectat candidatul la funcția de Guvernator al BNM
16:46 | 02.03.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Comisia pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a anunțat astăzi rezultatele concursului, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
În calitate de candidat la funcția de Guvernator al BNM a fost desemnat Sergiu Cioclea, care a acumulat punctajul maxim, în conformitate cu criteriile de evaluare stabilite de membrii Comisiei de concurs. Pe următoarele două poziții s-au clasat candidații Valeriu Chițan și Vadim Brînzan.
„Comisia a stabilit că primul candidat inclus în lista pentru funcția de Guvernator este Sergiu Cioclea, care s-a remarcat prin viziuni foarte clare în ceea ce privește experiența în domeniul financiar-bancar, dezvoltarea sistemului bancar din țara noastră și a avut o poziție clară cu privire la dezvoltarea segmentului economic în conlucrare cu Banca Națională a Moldovei”, a declarat președintele Comisiei de concurs, Ștefan Creangă.
Președintele Parlamentului Andrian Candu le-a mulțumit membrilor Comisiei și a anunțat că, în cel mai scurt timp, urmează să propună candidatul selectat Legislativului. „Sînt anumite proceduri legale care trebuie respectate. Voi discuta cu candidatul înainte de a face propunerea plenului Parlamentului, urmărind ca în continuare procesul să fie unul transparent, corect și adus la cunoștința opiniei publice”, a declarat Speakerul Andrian Candu, susținînd inițiativa organizării unor astfel de concursuri și pentru alte funcții publice importante.
La concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al BNM s-au înscris nouă candidați: Roman Cernîșev, Vadim Brînzan, Sergiu Cioclea, Serghei Melnik, Valeriu Chițan, Victor Timotin, Gheorghe Dimitrov, Sergiu Iachim și Vladimir Munteanu.
(Editor A. Răileanu)