ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful Guvernului a cerut instituţiilor responsabile să lichideze restanţele în implementarea Acordului de Asociere

18:15 | 18.03.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. Stadiul de îndeplinire a calendarului de eliminare a restanţelor şi realizare a obiectivelor incluse în Foaia de parcurs pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE a fost evaluat, în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană. Astfel, din acţiunile planificate pentru luna martie au fost realizate 21 de măsuri, iar pentru 18 acţiuni a fost depăşit termenul limită, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.  

În acest context, Premierul Pavel Filip le-a prezentat membrilor Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană recomandările și concluziile recentei vizite a delegaţiei executivului la Bruxelles.

Astăzi, șeful Guvernului a cerut instituţiilor responsabile să facă eforturi pentru realizarea măsurilor restante în cel mai scurt timp posibil, menţionînd că întîrzierile vor fi sancţionate.

În cadrul şedinţei, mai multe instituţii, printre care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerul Tineretului şi Sportului, Biroul Relaţii Interetnice şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului au prezentat propriile rapoarte cu privire la stadiul implementării acţiunilor din luna martie. 

(Editor L. Alcază)

img16002212

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!