Speakerul Andrian Candu va efectua o vizită de lucru în Cehia
11:00 | 29.03.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu va efectua o vizită de lucru la Praga, Republica Cehă, în perioada 30-31 martie, la invitația omologului său ceh, Jan Hamáček, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Potrivit agendei vizitei, Președintele Parlamentului Andrian Candu va avea întrevederi cu Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul Cehiei, Jan Hamáček, Președintele Senatului ceh, Milan Štěch, ministrul Industriei și Comerțului, Jan Mládek. De asemenea, speakerul Andrian Candu va purta discuții cu președintele Comisiei afaceri externe a Camerei Deputaților, Karel Schwarzenberg.
Vizita Președintelui Parlamentului la Praga se înscrie în contextul dezvoltării cooperării interparlamentare în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, Legislativul ceh fiind printre primele parlamente naționale din Uniunea Europeană, care a ratificat Acordul de Asociere a țării noastre la UE.
Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul Cehiei, Jan Hamáček a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova în 2014, exprimînd astfel susținerea autorităților cehe pentru procesul de integrare europeană a țării noastre.
(Editor M. Jantovan)