ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a cerut instituţiilor abilitate să sprijine agricultorii care importă motorină direct de la producători

18:37 | 30.03.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. În cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, Pavel Filip a cerut instituțiilor din domeniul agricol și cel energetic să colaboreze activ în vederea susţinerii agricultorilor care importă motorină direct de la producători, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

În acest context, Premierul a reamintit că de la 1 aprilie intră în vigoare decizia Guvernului ca fermierii să poată importa motorină direct de la producător, menţionînd că aceasta este o măsură de sprijin pentru agricultori extrem de importantă şi pentru ca aceasta să fie eficientă e nevoie de efortul comun al instituţiilor de reglementare. „Este nevoie de o mobilizare generală ca să ne asigurăm că toți agricultorii sînt informați, știu că au acest drept și mai ales să îi ajutăm să beneficieze de el”, a precizat Prim-ministrul.

Premierul a cerut asigurarea transparenţei şi la calcularea normelor de consum a carburanţilor pentru efectuarea lucrărilor agricole. În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare urmează să asigure condițiile necesare pentru toți fermierii care își vor exprima dorința să importe direct motorina. „Insist, ca aceștia să fie informați asupra dreptului lor și asupra a ce au de făcut pentru a-l utiliza. Știm cu toții că fermierii își petrec cea mai mare parte a timpului pe teren, în cîmp, nu la televizor, de aceea vă rog găsiți soluții să ne asigurăm că toți cei care ar putea beneficia de acest drept o vor și face”, a subliniat Pavel Filip.

De asemenea, Premierul a solicitat responsabililor din cadrul ANRE să elibereze autorizațiile de import a motorinei în termen rezonabil, eliminînd eventuale bariere birocratice inutile.  

(Editor A. Răileanu)

img16002548

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!