R. Moldova va adera la Convenția vamală relativă la containere
19:30 | 30.03.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția vamală relativă la containere, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Aderarea Republicii Moldova la Convenția menţionată va facilita transportul de bunuri și va asigura îndeplinirea unui angajament asumat de țara noastră în contextul Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. Acest lucru va duce la dezvoltarea transporturilor internaționale prin Republica Moldova și va avea un efect economic benefic, dar şi un impact pozitiv asupra mediului, deoarece va permite transportarea pe teritoriul țării noastre a anumitor mărfuri fără descărcare, conform cerinţelor stabilite.
Documentul stabileşte condițiile de admitere a containerelor importate temporar pe teritoriul Republicii Moldova şi utilizarea lor pentru transportul mărfurilor în traficul intern.
Convenția vamală relativă la containere a fost adoptată la Geneva, în data de 2 decembrie 1972.
(Editor A. Răileanu)