ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful diplomaţiei moldoveneşti a fost primit de către preşedintele Parlamentului Estoniei

18:54 | 13.04.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei sale oficiale în Republica Estonia, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a fost primit astăzi de către preşedintele Parlamentului Estoniei, Eiki Nestor, şi a avut întîlniri în incinta legislativului Estoniei cu membrii Comisiei pentru afaceri externe şi cu reprezentanţii Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE. 

În cadrul discuţiilor purtate cu parlamentarii estonieni, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea unor chestiuni de pe agenda relaţiilor bilaterale, precum şi a procesului de reforme şi de modernizare a Republicii Moldova conform Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. În acest context, a fost reiterat interesul reciproc în extinderea şi consolidarea relaţiilor de prietenie şi cooperare în diverse domenii dintre cele două ţări, inclusiv pe dimensiunea parlamentară.

A fost subliniată importanţa efectuării unor schimburi de vizite dintre cele două parlamente la diferite niveluri care ar putea oferi noi oportunităţi pentru promovarea dialogului interparlamentar şi efectuarea schimbului de experienţă.

Șeful diplomaţiei moldoveneşti Andrei Galbur efectuează, în perioada 13–14 aprilie, o vizită oficială în Estonia la invitaţia omologului său estonian Marina Kaljurand. 

(Editor L. Alcază)

img16002959

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!