ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul, Guvernul și societatea civilă vor asigura împreună o implicare mai activă a cetățenilor în procesele decizionale

10:29 | 28.04.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Oportunitatea creării unui mecanism trilateral de comunicare și cooperare între Parlament, Guvern și societatea civilă a fost discutată, ieri, între cele trei părți, în cadrul unei ședințe comune de lucru. Evenimentul a avut drept scop identificarea unor soluții concrete pentru implicarea mai activă a cetățenilor în procesele decizionale atît la nivel legislativ, cît și executiv, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La ședință au participat Președintele Parlamentului Andrian Candu, vicepreședintele Legislativului Liliana Palihovici, Prim-ministrul Pavel Filip, reprezentanți ai societății civile și partenerilor de dezvoltare.

Participanții la discuții au trecut în revistă mecanismele instituționale de cooperare cu societatea civilă existente în prezent și, pornind de la necesitatea de a spori implicarea cetățenilor în procesele decizionale, dar și pentru a orienta eficient eforturile sectorului asociativ, au decis crearea unui grup de lucru care, timp de o lună, va propune cele mai bune soluții în acest sens.

„Ne dorim relansarea cooperării cu societatea civilă și venim cu inițiativa creării unui mecanism trilateral, demonstrînd deschidere pentru angajamentul implicării mai active a societății în procesul de luare a deciziilor. Există necesitatea implementării unor noi instrumente prin care să asigurăm circulația eficientă a documentelor, calitatea și sustenabilitatea eforturilor sectorului non-profit”, a declarat Andrian Candu.

Potrivit Președintelui Parlamentului, acest mecanism trilateral va contribui la asigurarea unei circulații cursive a proiectelor de decizie și va permite societății civile să se implice încă la faza inițială a procesului de elaborare a documentelor de politici, dar și să le evalueze în timp util, la orice nivel, inclusiv să participe la dezbaterea acestora în comisiile de profil și în ședințele plenare ale Parlamentului.

„Prin lansarea acestui mecanism ne propunem să recuperăm încrederea cetățenilor în instituțiile și autoritățile publice, dar și să contribuim la independența sectorului asociativ, indiferent de circumstanțe și modificările pe scena politică. Această platformă va servi, în primul rînd, intereselor cetățenilor”, a subliniat Președintele Parlamentului.

La rîndul său, Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că Guvernul este interesat în promovarea unui dialog sincer şi deschis cu societatea civilă în realizarea actului guvernării.

(Editor M. Jantovan)

img16003413

img16003413

img16003413

img16003413

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!